Autism Voice

În 2008 porneam la drum cu un proiect ce avea să devină una dintre cele mai importante asociații din România , specializată în terapia de recuperare a copiilor cu autism, tulburări de dezvoltare și comportamentale.

O nouă identitate – Autism Voice – s-a dezvoltat ca urmare a necesității de a ne extinde misiunea în cât mai multe orașe din țară, pentru un număr cât mai mare de copii.

1 din 59 de copii este diagnosticat azi cu o tulburare din spectrul autist.

Într-o lume în care a fi diferit nu este tolerat ușor, în care dreptul la educație și o copilărie fericită este furat de diagnostice pe care copiii le primesc din ce în ce mai des, am înțeles că împreună, specialiști și părinți, trebuie să luptăm pentru recuperarea copiilor noștri.

Cele două centre de terapie înființate în București au devenit, treptat, unul dintre reperele de profesionalism din România. Am ales și am format cei mai buni specialiști care pot asigura rezultatele optime în recuperarea abilităților copiilor.

Misiunea Autism Voice este aceea de a sprijini, prin toate mijloacele și cunoștințele acumulate în anii de experiență, recuperarea și integrarea socială a copiilor cu autism și tulburări de dezvoltare prin:

–  Programe de diagnosticare precoce, evaluare și terapie pentru cei mici

–  Programe de consiliere și training pentru părinți și cadre didactice

–  Programe de formare a specialiștilor implicați în terapia copiilor

–  Materiale educaționale și terapeutice speciale

–  Programe de integrare socială pentru copii și adolescenți

–  Deschiderea dialogului cu tot mai multe grupuri sociale și profesionale, pentru a-i ajuta să înțeleagă cum pot contribui la evoluția copiilor cu tulburări de dezvoltare sau de spectru autist.

Suntem responsabili pentru destinele copiilor și pentru ca vocea lor să fie auzită și înțeleasă!

 

Poveștile copiilor

MIHAIL

Aceasta este povestea lui Mihail, scrisă perfect pe www.pesauadinspate.com. “Are ochi albaştri. Ca cerul, în mijlocul verii. De la care nu nu îţi poţi lua privirea. Şi părul bălai. Are puţin peste doi ani şi nu vorbeşte. Dar spune atât de mult. Prin gesturi, prin ochii veseli care-i lucesc în continuu şi mâinile întinse după […]

 

MĂRIUCA

Aceasta este povestea Mariucai, spusă de Adrian Manea pe adrianmanea.ro. “Mai sunt 139 de ore până la startul Semimaratonului. E Semimaratonul lor, al celor 139 de copii de la AUTISM VOICE, 139 de copii diagnosticați cu autism. Mai sunt 139 de ore pentru noi. Dar pentru ei? Pentru ei? Cum se măsoară timpul? Cine știe? […]